Ghici ce am mai citit!?

În ultima lună, printre planuri de vacanță și călătorii, am reușit să duc la bun sfârșit 2 cărți din categoria thriller, foarte bine scrise, care m-au ținut captivată până la final.

38630010_2016380498660592_5748231353900466176_n

Dar înainte de a vi le prezenta, vreau să vă arăt 2 semne de carte achiziționate recent, cel cu bufniță e preferatul meu, e dintr-un metal ce seamănă cu bronzul și l-am cumpărat din comuna Marginea, jud. Suceava, iar celălalt l-am luat din Salina Turda. Și-acum să trecem la treabă!

Scrise de același autor – M. J. Arlidge – romanele Ghici cine moare primul și Ghici care-i mincinosul fac parte din seria Helen Grace, alături de Casa păpușilor și Ghici ce-i în cutie pe care sper să le citesc în curând.

38646143_308482183030240_6950880531026280448_n

Primul roman ales să-l citesc a fost Ghici cine moare primul ce are o poveste captivantă, dar și înfricoșătoare în același timp: mai multe perechi (fie cupluri, colegi de muncă sau persoane înrudite) sunt capturate cu ajutorul drogurilor inserate în diverse băuturi. Când se trezesc, persoanele în cauză își dau seama că sunt prizoniere în diferite subsoluri sau clădiri dezafectate, imposibil de a scăpa din acel coșmar. Nu au la dispoziție decât o armă încărcată cu un singur glonț și însoțită de următorul mesaj: Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt, supraviețuitorul va fi liber. Numai gândul că ai putea fi pus în postura aceasta te înspăimântă și face să ți se ridice părul pe tine! Bu-hu-huu!

Cea de a doua carte – Ghici care-i mincinosul – prezintă o altă poveste captivantă a unei anchete condusă de Helen Grace. Mai multe incendii mistuitoare au loc seară de seară, spre spaima localnicilor. Inspectoarea Helen Grace își dă seama că aceste incendii  reprezintă mai mult decât o coincidență tragică, ele ascund niște crime în serie, meticulos puse la cale.

Dacă vreți să aflați cine a putut fi în stare să pună în practică asemenea scenarii diabolice, vă invit să lecturați cărțile, ce au în jur de 400 de pagini, dar vă asigur că se citesc foarte ușor. Pe mine m-au ținut cu sufletul la gură, primul roman m-a cam șocat, dar pentru cine agreează acest gen, cu siguranță lectura acestor cărți va fi o adevărată plăcere. Aștept cu interes recomandările voastre!

Cu drag,

Simona

Reclame

8 gânduri despre „Ghici ce am mai citit!?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s