Ciocănești – satul cu case încondeiate

Situată în județul Suceava, în mijlocul secțiunii montane Iacobeni – pasul Prislop, la 20 de km de stațiunea turistică Vatra Dornei, comuna Ciocănești este un adevărat muzeu în aer liber. Casele, ornate cu motive tradiționale, se integrează perfect în peisajul bucovinean.

Ne-am hotărât asupra acestei destinații deoarece nu ne săturasem de plaiurile bucovinene, iar voucherele mele de vacanță trebuiau și ele cheltuite. Singura pensiune din comună care acceptă aceste vouchere de vacanță este Pensiunea Melios, unde se poate servi și masa. Noi am ales să ne cazăm pentru 3 nopți în această comună – muzeu.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru că nu apucasem să ajungem la Putna în prima noastră vizită în Bucovina, am decis să mergem în prima zi urmând traseul Bacău – Putna – Ciocănești. Am vizitat Mănăstirea Putna, am mers la Chilia lui Daniil Sihastrul, am mai făcut o oprire în comuna Marginea să mai cumpărăm niște ulcele din lut și apoi am ajuns la cazare.

20180727_11395920180727_11184220180727_11281920180727_12063920180727_134652

A doua zi am dat o fugă până la Vatra Dornei, am vizitat Muzeul de Etnografie care mi-a lăsat un gust cam neplăcut din cauza mirosului insuportabil din ultimele camere (se pare că pisicile fără adăpost își găsiseră aici un adăpost pe cinste), ne-am plimbat prin Parcul Central, am cumpărat suveniruri, am admirat veverițele și clădirile vechi.

 

Revenind la Ciocănești, țin să vă anunț că aici au loc în fiecare an  Festivalul Ouălor Încondeiate (în preajma sărbătorilor pascale) și Festivalul Păstrăvului (15 – 19 august 2018) – singurul eveniment când se mai practică plutăritul. Dacă aș fi știut din timp de acest eveniment, mi-ar fi plăcut să îmi planific vacanța atunci și să fiu unul din turiștii care se bucură de o plimbare cu pluta. În comună găsiți și 2 muzee foarte frumos amenajate – unul etnografic și altul cu ouă încondeiate.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Poate nu e cea mai aleasă destinație de către turiști, dar vă spun sincer că se merită să faceți o astfel de alegere pentru liniștea și peisajele ce vă înconjoară, pentru a admira căsuțele de poveste și pentru a face mini-excursii la mănăstirile sau orașele-stațiune din apropiere.

Vă salut cu drag,

Simona

Reclame

4 gânduri despre „Ciocănești – satul cu case încondeiate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s