Tefal – expertul din bucătărie

Bucătăria este locul în care femeia petrece mult timp, dedicând multe ore prețioase preparării mâncărurilor, spălând cantități uriașe de vase sau, pur și simplu, făcând curățenie. Multe dintre noi fac toate astea din plăcere, altele din obligație, unele din pură pasiune pentru arta culinară, însă fiecare adaugă câte un strop de dragoste pentru ca bucatele pregătite să fie gustoase, delicioase și apreciate de membrii familiei. Uneori, nu este suficient doar atât, ci mai e nevoie de aparate electrocasnice, diferite accesorii sau vase de calitate care să-ți ușureze munca în bucătărie.

În sprijinul meu, au venit cei de la Buzzstore și Tefal oferindu-mi spre testare setul de 11 piese TEFAL Ingenio Expertise L6509902. M-am bucurat enorm când am aflat că am fost aleasă ca și participantă la această campanie pentru că, să fiu sinceră, setul meu cel vechi de vase de bucătărie, primit cadou de nuntă de la bunicul meu, cerea să fie schimbat.

40247143_502413506922289_8070346405060804608_n

Ce conține setul de 11 piese TEFAL Ingenio Expertise L6509902?

  • 3 tigăi de diferite mărimi
  • 3 crăticioare de diferite mărimi
  • 3 capace de plastic pentru crăticioare
  • 1 mâner detașabil
  • 1 spatulă

Caracteristici:

  • compatibilitate cu toate sursele de căldură: inducție, gaz, electric, ceramic sau halogen;
  • înveliș antiaderent 100% sigur – nu conține substanțe precum: PFOA, plumb sau cadmium;
  • fabricat în Franța;
  • material: aluminiu;
  • culoare: negru;
  • garanție: 2 ani

De când am primit setul, am folosit vasele atât pe plita cu gaz, cât și în cuptorul electric, mâncarea nu s-a lipit, iar vasele s-au spălat foarte ușor. Datorită mânerului ingenios, acesta se poate atașa foarte ușor, cu un singur click, fiecărei tigăi/cratițe, făcând depozitarea atât în dulap, cât și în frigider, mult mai ușoară. Cele 3 capace de plastic se potrivesc celor 3 crăticioare, astfel, mâncarea gătită poate fi păstrată, etanș, în frigider.

42881945_2167461316808942_364487945693954048_ntefal5

Acest set este comercializat atât în magazinele on-line (altex, emag), dar le-am văzut expuse și în supermarketul Cora, putându-se achiziționa și la bucată. Recomand cu toată încrederea acest set, sunt foarte mulțumită atât de aspectul mâncărurilor, cât și de felul în care se comportă vasele.

Cu drag,

Simona

Reclame